Accidentul – Mihail Sebastian

Daca Sebastian era pana la Accidentul un analist al framantarilor identitare si al alienarii urbane (in registrul neapartenentei), aici propune o recuperare a eului, intr-o tonalitate aproape heideggeriana – a fiului ce iese din inautenticitate prin apropierea de ceea-ce-este: zapada, frigul, linistea muntelui, celalalt. Nora si Paul nu sunt eroi in sens clasic, ci constiinte fragile care se cauta prin gesturi marunte. Accidentul devine eveniment-limita (Grenzsituation, in sensul lui Karl Jaspers), o ruptura care scoate existenta din inertia cotidianului si o deschide catre un orizont nou. Relatia lor nu e romantica in sens traditional, ci aproape fenomenologica: iubirea este un spatiu de adapost pentru fiinta ranita, un mod de a fi impreuna. Romanul, cu toata simplitatea lui aparenta, ascunde o arhitectura simbolica subtila, unde natura functioneaza ca element purificator, amintind de pastoralul modernizat al lui Thomas Mann sau de echilibrul meditativ din proza lui Hermann Hesse. Accidentul este, in fond, o pledoarie discreta pentru posibilitatea reconcilierii cu sinele si cu lumea. – Referinte critice din Gheorghe Grigurcu, Eugen Simion, Vladimir Tismaneanu, Marius Stan