Acordeonul de nisip – Andrei Gazsi

Memento Ochii care coboara in nelegiuire nu sunt ai tai, ci ai celui din spatele tau. Iti vei da tu oare silinta sa-i inalti spre cer cu adevarat? n n Sa mor, o vreme, intr-o casa imaginara, in patul imblanzitelor mele poeme e o oferta de nerefuzat. In saliva iadului, spumoasa, salbatica, incinsa lava albastra, citeste-mi poemele cu voce tare, in lipsa iertarii ce creste aspra ca iarba cainelui peste mine! Pacatul nu va deveni mai usor de imbracat, nu-mi acoperi rana! Nu acuz, nu blestem. In acest razboi, in aceasta umanitate a dispretului raman inutil. Acum ma poti iubi, inocenta, pacat, nesabuinta. – Andrei Gazsi