Arteziana – Svetlana Carstean

flow-ul asta accidentat n trebuie sa ma duca acum cit mai departe flow-ul n asta timid n trebuie sa ma scoata din ape n pe partea cealalta n a marii n sa ma poarte n cit mai departe n de acest golden hour cliseu n de-acest apus de soare n in care se-aud n lacrimi si risete de surioare Le iubesc pe prietenele mele pentru ca ele imi vor ierta ceea ce nici parintii nu ar putea – disparitia. Da, Svetlana, asa e, prietenia dintre fete, prietenia femeilor, cel mai adevarat act politico-romantic, cel mai banal act socio-cotidian, cel mai valoros nimic care, ne spun studiile azi, e de fapt totul: suroritatea (cuvint mister pentru orice auto-corect) e mai rara in literatura noastra pina si decit prietenia om-animal. Prietenia dintre fete e prea simpla sa fie luata-n serios si prea puternica sa nu le fie teama. – Katia Pascariu Prietenia intre fete, o tema foarte putin abordata in literatura noastra, este in prim-planul acestei carti. Autoarea o fixeaza in imagini memorabile, ii inventeaza definitii personale, o chestioneaza si o cinta, pe scurt, o ingrijeste ca pe o gradina. De altfel, gradina – chiar si in varianta micro, de balcon – este unul dintre spatiile emblematice de aici. De cind am citit acest lung poem, nu mai pot desprinde prietenia intre fete de imaginea fete cu stropitori in miini traverseaza scena/ se tin in viata una pe alta. Svetlana Carstean reuseste sa se impuna ca arhitecta a peisajului complex, uneori accidentat, al prieteniei. Poezia romaneasca avea nevoie de aceasta pledoarie continua pentru realitatea discontinua a prieteniei. – Adela Greceanu vrei sa fii prietena mea n vrei vrei n zi