Cantec spre seara – Andrei Moldovan

Poezia este aidoma unei ferestre prin care contemplam ce este dincolo de ea. Geamul poate sa fie neted sau cu denivelari, poate fi limpede sau marcat de diferite culori, poate fi chiar ciobit. Oricum, dincolo de el, se dezvaluie imaginile unui univers, fie ele fragmentate, limpezi, colorate in diferite nuante, mai senine sau mai sumbre, distorsionate, mai mici sau mai alungite, ca intr-un basm, dar care ar putea sa fie asemeni celor pe care le purtam in propria-ne fiinta, cu care ne-am putea identifica (mai ales spiritual) sau nu. n n Exodul poetilor n cantati – ni s-a spus n intr-o frematare de ape – n cantati cantecul vostru n de pustiire n cantecul care raspunde n in partea vestejita a lumii n cantecul care n intoarce raurile in izvoare n n atunci au secat apele n si a prins a crapa pamantul n ca o coaja n pentru ca n pe marginea raului vostru n de unde voi lipseati n se inaltase parjolul n si salcii nu erau n unde cantecul sa se odihneasca