Centimetri de viață e o carte unică şi tulburătoare la modul cel mai concret și imediat. O carte scrisă „la două mîini” şi în care poemele invelate în jurnalul Luizei Petre Pârvan sînt revelate prin aranjamentul Alexandrei Pârvan. Într-o prefaţă excepțională (asta fără îndoială!), Alexandra Pârvan expune poietica acestei cooperări și face o analiză riguroasă a jurnalului (implicit a poemelor-jurnal), evidențiind liniile tematice (existențiale) care l-au structurat. Prefața nu e aici un text de escortă, ci unul care face parte integrantă din corpul operei ca atare. Ea nu e facultativă la citit, ci obligatorie. Alexandra nu numai că-şi problematizează toate scrupulele legate de propria calitate de co-autor (care nu foloseşte niciun cuvînt de-al său; dar, la urma urmei, nu vorbim noi cu cuvinte care nu sînt, de fapt, ale noastre?!), dar și justifică decisiva metanoia pe care o suferă jurnalul. Transmutarea jurnalului în poeme, prin simplul decupaj, e o problemă delicată de creativitate, de teorie a creativității chiar – dar răspunsul de aici e convingător. Poemele nu pierd firul jurnalului, dar îl sublimează și-l ridică la altă semnificativitate. Rezultă o saga agonică și purgatorială, transpusă într-o diagramă a confruntării cu moartea și cu un taedium vitae care devine taedium mortis, un proces glisare evidențiat cu erudiție și participare de Alexandra. O carte, spus pe scurt, la care-ți trebuie curaj de lectură de – Al. Cistelecan

Biografii Memorii Jurnale
Centimetri de viata. Poeme-jurnal – Luiza Petre Parvan, Alexandra Parvan
85,00 lei
BookSell afiseaza carti si oferte de la librarii partenere. Unele linkuri sunt afiliate prin 2Performant.
Afla cum functioneaza.





Reviews
There are no reviews yet.