Confesiunile Unui Diplomat – Eliezer Palmor

nDin Cuprins: n ◊ Cum am devenit diplomat? n ◊ Legaturi amuzante cu colegi straini n ◊ Amintiri – unele cu haz, altele cu necaz n ◊ Observatii despre participarea evreilor la instaurarea regimului comunist in Romania n ◊ De ce n-am vrut sa fiu ambasador in Ungaria? n ◊ Beius – o incursiune in orasul de odinioara n ◊ Franta i-a salvat pe Yasser Arafat si OEP de la pierzanie n ◊ Identitatea evreului originar din Romanian nAmintirile pe care le-am publicat in revista Minimum au evocat un numar considerabil de episoade si experiente acumulate in decursul a peste treizeci de ani de diplomatie efectiva – practicata in misiuni indeplinite in Europa, America Latina si acasa (in Israel) – din partea Ministerului de Externe. Hotararea de a impartasi cititorilor fondul de amintiri s-a produs spontan si pot spune ca acestea reflecta, prin varietatea lor tematica, aspecte interesante ale functiei diplomatice in actiune. M-am gandit ca ar fi cazul sa completez buchetul de amintiri cu o confesiune avand ca obiect descrierea modului in care am devenit diplomat. La urma urmei, eu nu apartin unei familii din elita sociala sau politica a tarii, si, totusi, am reusit, cand inca nu iesisem din categoria de nou venit in tara, sa ajung sa fiu admis – dupa cum se spune – in prima generatie de diploati israelieni dupa doua mii de ani. Din acest motiv – dar si din acela al insinuarii ca admiterea in corpul nostru diplomatic ar depinde de o protectie ilicita de care se bucura candidatul – istoria investirii mele ca diplomat merita sa fie retinuta.n nEliezer Palmorn