De verborum natura. Despre natura cuvintelor – Emil Dinga

Vorbim despre cuvânt, dar cuvântul singur nu are prea mare (multă) putere. El este ca un atom; putere adevărată are mai degrabă molecula, așadar, combinațiile de cuvinte – pe care le creează înainte de toate poezia, dar pe care le păstrează limba. Acele expresii de limbă care sunt partea intraductibilă a acelei limbi – ele au putere. Să ne gândim ce înseamnă a traduce, adică a duce dintr-o limbă într-alta un text. Poți traduce cuvintele unul câte unul – dar ce faci cu expresiile de limbă? Ele sunt rostogoliri ale logosului universal în particularul acelei limbi. În fond, cuvântul moare și re-înviază, poate ieși dintr-o lume (limbă) și reintra în lumea (limba) cealaltă, dar numai el singur, ca și omul – căci doar știut este că omul moare singur. Expresiile de limbă închegate, moleculele limbii – acestea nu pot muri în întregul lor, ci doar „pe bucăți” ca să zicem așa. Ele sunt cu adevărat nemuritoare, trăiesc cât limba care le-a creat și pe care o definesc. Nu pot trece dincolo și pace bună. Nu poți traduce o expresie de limbă franceză, de exemplu „était entre chien et loup”, care înseamnă „era în amurg”, prin cuvintele ei: „era între câine și lup”. Numai în franceza ei această expresie are viață. Ca un corolar, aș putea spune că expresiile de limbă, sau metaforele poeziei, sunt nemuritoare – pe când cuvintele, doar ele, mor și înviază, au acces la transcendere. Demersul teoretic și practic-creativ al lui Emil Dinga spune aceleași lucruri – dar cu instrumente diferite – și, mai important decât atât, o spune atrăgând în demonstrație cititorul, luându-i cuvintele pentru a-i reda expresiile limbii și ale poeziei. – Nicolae Georgescu