Despre ce vorbeste Lucretiu cand vorbeste despre placere? – Gheorghe Iorga

Aventura mallarmeana incepe cu nostalgia lui Babel, cu un vis nebun al unitatii unei limbi suverane, transparenta reduplicare a universului. Separarea idiomurilor pune in evidenta un clivaj cat o revelatie: detasarea limbajului de real. Lumea se tulbura, referentul devine nesigur, iar cuvintele capata o independenta stranie. E vorba, cumva, despre o cautare a esentei? Poetul stie ca aceasta e imposibila si de aceea, chiar daca tentatia filozofica si metafizica ramane prezenta la el, cer
1ffe0
cetarile sale asupra limbajului exclud orice solutie de acest ordin, orice cratylism veritabil. Adevarul nu s-ar putea atinge fara cuvinte si totusi ele nu mai sunt aceste relatii invizibile ce ni-l reveleaza. Opacitatea cuvintelor e obiect de studiu si de placere pentru Mallarme, care are uneori tendinte de reificare a lor: cuvantul devine obiect, bijuterie, chiar cu riscul de a-l asimila si pe cel care il enunta. n Deschinzandu-ne lumii, evitam sa ne retragem in noi insine. E lectia stilului sobru. Fara a-i putea citi in limba originala, putem fi totusi sensibili la simplitatea si sobrietatea lui Tao Yuanming, Wang Wei, Li Bo, Du Fu, Li Tai Pe, Meng Haoran, Bo Ju-yi, Su Dongpo, Basho, Buson, Issa etc. Fiindca, nu-i asa?, simplitatea si umanitatea sunt universale. Iar varsta literelor pare a fi apus…