Fata din Zlataust – Ionel Teodoreanu

Casa era tocmai in fund; cu un cerdac de lemn decolorat – fusese rosietic-galben cu inflorituri -, cu varul cazut, cu tencuiala cojita, cu ulucile scofalcite si roase de rugina, – muta, posomorata, parca se ascundea, avand in infatisarea ei singuratatea stranie a canilor in care coace turba. In dosul ei – valuri de crengi – fosnea o livada in brocarturi verzi; in coasta ei se ridica nesigur cu o miscare de incovoiere – spinarea roasa a bisericei Sfantului Ioan Gura de Aur, cu al carei cimitir se invecina. n n Biserica, sau crucea-n soare, cimitirul, s-alaturi casa subreda si-n jurul ei dansul pagan al primaverii. Era atata moarte si atata viata in casa, in biserica, in ciori, si in frunzisuri, ca-n aceeasi clipa ochii, urechile, narile si sufletul, asteptau prabusiri si presimteau salturi. n Trecu prin fata casei, se opri la usa, privi geamlacul colorat, fara sa bata, vazu bucataria, privi pe fereastra, vazu plita, oalele, o icoana pe perete, o balie, o cana; apoi privi hulubaria prabusita, hambarul putred fara lemne, usa deschisa a pivnitei, – intra in livada.