La Medeleni Vol.2 – Ionel Teodoreanu

Era o mahnire in el, undeva in adancuri, o spaima, o singuratate, un frig… n Stinse lumina. Se aseza intr-un fotoliu. Astepta… Astepta sa se intample ceva… Sa se intample o minune, cum astepta si cand era copil… Sa fie deodata Adina langa el, fara s-o auda venind, fara sa-i presimta pasii, sa fie langa el, in bratele lui, ca un vis care te face sa tresari, sa zambesti si sa strangi perna prin somn. n S-o simta in bratele lui si s-o alinte, sa inchida ochii, sa-si rezeme capul de pieptul ei. Si s-o auda ca prin vis, vorbindu-i in soapta: n «Danut, nu s-a intamplat nimic… Tu esti un rau si un prost, ai plans, ne-am intristat amandoi… dar ne-a trecut… Acuma suntem amandoi, unul langa altul…» n Si s-o simta in bratele lui, lipita de el, ca o floare a trupului lui, ca o floare rasarita din el, in care sufletul lor era parfum. n Fara de ea incepea singuratatea; era o troita la rascrucile pustietatilor.