Panou – Andrei Dobos

Exista poeti care fac retrospectie si spun ca le e imposibil sa nu scrie politic. Altii simt nevoia de a scrie despre istoria propriei minti. Iarasi altii insa simt ca asta nu le-ar face cinste si prefera sa gandeasca in tacere un timp. Ani intregi, daca trebuie. „Hai, nu vorbi prostii“, isi spun acestia. A privi compulsiv la tot ce misca e tot ce pot face, spune Andrei. Dar s-ar putea sa ma insel, trage el concluzia mai mereu. Panoul din fata mintii este o limita a spatiului pe care o pot explora e o idee pe care as vrea s-o invoc cu regularitate. – Gabi Eftimie Ascunzandu-ne de noi si intalnindu-ne in fluiditatea si rupturile poemelor lui Andrei Dobos, absorbim scintilatiile texturilor si absentelor care sunt si ale lui, si ale noastre. Nu sunt lucruri pe care le stim, ci la care – de obicei – rezistam. In poezia romana contemporana nu am vazut pe nimeni altcineva care sa aiba curajul sa caute un limbaj adecvat pentru toate aceste straturi – si deschiderea sa le tina pe toate impreuna intr-un samadhi poetic. – Alexandru Cosmescu