Poemele infinitului – Grigore-Dinu Mos

Astern lumina in straturi tot mai subtiri. n Invat sa numar inapoi, n din infinit in infinit. n Ma rasucesc inspaimantat n si aproape ma desprind de pe propriile oase. n Spatiul imi trece in sange n prin crestetul care ma aduna. Necontenit ma risipesc pe ramurile copacului luminii. n De jur-imprejur timpul intretesut cu vesnicia. n Ochiul mortii topit in sangele meu n ca zapada unui luceafar, n ochiul abisului taiat in cruce, n de patru ori cate patru, n pana-n infinit.