Ultimul absolvent. Seria Scoala Solomonarilor Partea 2 – Naomi Novik

47,99 lei

Category:
BookSell afiseaza carti si oferte de la librarii partenere. Unele linkuri sunt afiliate prin 2Performant. Afla cum functioneaza.

Educație fatală. A doua lecție la Școala Solomonarilor n n La Școala Solomonarilor, El, Orion și ceilalți studenți sunt în ultimul an de studiu, dar absolvirea vine cu ritualul ei mortal, căruia puțini îi supraviețuiesc. El luptă pentru supraviețuire, dar e din ce în ce mai greu să scapi cu viață, când cruzimea școlii crește pe zi ce trece. Ea înțelege că, uneori, pentru a câștiga un joc, este nevoie să-i încalci regulile. n n În trilogia Școala Solomonarilor, Naomi Novik reușește să construiască o poveste atât de credibilă despre un loc în care se studiază magia, încât pare că ea însăși a fost elevă unei astfel de stranii academii. Dar adevărul este că există o forță întunecată care pulsează în spatele oricărei cărți bune. O forță care pleacă din mintea scriitorului, legând-o, prin cuvintele scrise, de cea a cititorilor săi. Fiindcă, la urma urmei, literatura e cea mai puternică formă de magie. Iar Naomi Novik este unul dintre acei scriitori din care forța aceasta aproape supranaturală erupe asemenea unui vulcan. – Marian Coman, redactor-șef Armada n n Traducere din limba engleză de Irina Ornea.

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Ultimul absolvent. Seria Scoala Solomonarilor Partea 2 – Naomi Novik”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *